ȘASE MILIOANE
Se crapă
măștile de argilă
pe chipurile mele și
privirea se pierde
spre un orizont
absent;
înaintează lent
pașii tăcerii
și ard
focurile sacre
ale memoriei.
În înalt
șase milioane
de voci evanescente,
ascunse de fumurile
istoriei,
urmăresc și
sprijină
o dârză
copilă.
Pentru ei
doar
un cânt de leagăn
străvechi,
cânturi de înălțare
în noaptea
fără stele.