Marin Sorescu
sau
despre copilul suspendat din fiecare dintre noi
George Popescu
Poeţii sunt nişte copii, iar poezia – cea mare, fireşte – este, de la Ghilgameş şi Homer încoace, o imensă parabolă a copilăriei. Cred că Marin Sorescu, scriitorul probabil cel mai atipic al literaturii române moderne, a ilustrat această ipoteză de o manieră pe cât de inedită, pe atât de convingătoare.
A scris, cum se ştie, mai multe texte – poetice şi teatrale – pentru această vârstă. Ceea ce însă critica a observat mai puţin este faptul că marea parte a creaţiei sale, dincolo de faptul că n-a ocultat vârstele, a mizat pe o totală transparenţă a mesajului artistic. Sorescu este, poate, în linia „vărului” său Shakespeare, unul dintre putinii creatori de literatură care nu şi-a pus problema unui public ţintă: nu l-au interesat vârsta, sexul, etnia, geografia, ţinutul şi nimic din ceea ce ţine de strategiile unui artist decis să-şi construiască şi să-şi determine un public. Aici trebuie căutată universalitatea sa şi tot aici succesul miraculos pe care l-a avut pe toate meridianele lumii. Un succes pe care l-am putut verifica, în mai multe rânduri, în Italia, în diferite ocazii: în aula unei Universităţi din Centrul Italiei, la Macerata, cu vreo o sută de studenţi în faţa cărora am ţinut o prelegere despre poezia română modernă şi, la Veneţia, într-o seară, unde fusesem invitat să-l omagiez pe marele poet, de data aceasta nu prin versurile sale ci prin amintirile pe care le conservasem despre el.
De la volumul de debut intitulat, atât de provocator şi profetic, „Singur printre poeţi”, şi până la ultimele creaţii dictate pe patul ultimei suferinţe în această lume, cel ce şi-a făcut din Iona cel biblic un fel de mitologie personală şi, de ce nu, chiar o artă poetică, Sorescu n-a încetat să-şi exhibe copilăria, mai ales fiindcă îi plăcea la nebunie să se joace: cu prietenii şi admiratorii din jur, cu lumea în general.
Când nu scria, desena: făcea portrete cui se nimerea acolo şi, mă gândesc, uneori, că precipitarea aceea a sa, fără vreun motiv anume, îi trăda o mare iubire de oameni şi de mai ales un imbold al iscodirii pe care arareori l-am văzut la scriitorii pe care i-am cunoscut. Şi mărturisesc că n-au fost puţini.
Nu ştiu dacă Marin Sorescu mi-a fost un prieten. Ştiu cu siguranţă că eu i-am fost. Nu doar admirator, ci chiar prieten apropiat. I-am organizat cea de-a cincizecia aniversare de viaţă. La Craiova. La liceul „Gheoghe Chiţu”. N-a crezut până în ultimul moment că putea să fie cea bună alegere. Avea vădite emoţii, i le simţeam şi până la urmă le-a acceptat. I-am invitat atunci, să-i fie alături, pe tinerii scriitori craioveni de care se legase şi în al căror destin scriitoricesc credea. I s-au oferit atunci 50 de buchete de trandafiri. Era vădit emoţionat. M-a invitat în apartamentul său din Craiova, din blocul de la Lumea Copiilor, unde mi-a mărturisit că, posibil, ceea ce se întâmplase trebuia să fie cea mai frumoasă omagiere a sa ca scriitor.
Cu câţiva ani mai înainte, mi-a telefonat să-mi spună că mama sa se afla într-o foarte precară de sănătate. Suferise, cum se pare, un atac cerebral şi îmi cerea dacă aş putut să duc la Bulzeşti un medic de specialitate care ar fi urmat să certifice dacă se merita să mai fie deplasată la Craiova ori să fie lăsată să-şi găsească meritata odihnă veşnică în casa ei. La prima vedere, nu era chiar aşa de dificil de împlinit o astfel de promisiune. În realitate, era mult mai greu decât de se poate închipui astăzi, fiindcă, printr-o ciudată decizie a regimului de atunci, maşinile personale nu circulau pe timp de iarnă. Aşa că am apelat la doctoriţă, vecină de casă şi am decis împreună să ne asumăm riscul de a ajunge acolo încălcând interdicţia de circulaţie.
Am trăit atunci, până la sosirea poetului de la Bucureşti, câteva ore miraculoase cu mama poetului, o figură de o înţelepciune uluitoare, o supravieţuitoare a unei lumi pe care personal abia o cunoscusem.
Şi au fost, fireşte, şi alte întâmplări, oricât de mărunte, însă ale căror semnificaţii ascunse abia târziu aveau să-mi dezvăluie tâlcurile ascunse.
