„În lăuntrul nostru există o parte mută, apăsătoare ca o piatră și înfricoșătoare precum capul Meduzei. Doar puțini au norocul de a fixa sclipirea acelei lame pe care oamenii obișnuiți o numesc poezie”
FELICITÀ
Ovunque troverete quel poco bene
che vi mantiene allerta. Ha un peso
e dura quel che dura.
Conoscere
il sentiero, ecco quello che vi serve.
Incamminatevi, ma non chiedetemi
né il dove né il quando.
Gli storni in oscura nube vanno
in un promiscuo amalgama
verso tempi migliori.
Perle sparse da un’unica
collana in giro per il mondo.
Altro dirvi non so sulla felicità.
UNA POESIA PUÒ ESPRIMERE IDEE SCONNESSE
Una poesia può esprimere idee sconnesse
può aggirare la logica. Non loda
il passato ai danni del presente
né si limita ad accettarlo o a criticarlo.
A volte Qualunque diventa Qualcuno.
Da dove vengono né dove vanno
non si sa i pensieri sbandati dei poeti.
Pensieri vani, magari nebulosi
pare che oscillino in un limbo
di umiltà e superbia.
Qualcuno auspica un poeta che ami
gli esseri umani più che la poesia.
NEI TUOI OCCHI
Nei tuoi occhi
come nei laghi invernali
capovolte sui tronchi
al cielo fremono
corse di scoiattoli in verticale.
Ascensioni animali dell’anima
tentata di ridere.
E rami larghi di cervi.
Il male non può su di te perchè
basta solo affacciarsi sulla sponda
per vedere il fondale
risplenderti dentro.
FERICIREA
Oriunde veți găsi acel puțin bine
ce vă menține în formă. Are o greutate
și durează doar cât durează.
A cunoaște
cărarea, iată ceea ce-ți trebuie.
Porniți la drum, dar nu mă-ntrebați
nici unde nici când.
Stolul în obscura ceață se duc
într-o promiscuu amalgam
spre vremuri mai bune.
Perle împrăștiate de un unic
colier hoinar prin lume.
Altceva nu știu ce să spun despre fericire.
O POEZIE POATE EXPRIMA IDEI AIURITE
O poezie poate exprima idei aiurite
poate răsuci logica. Nu laudă
trecutul în dauna prezentului
nici nu se mărginește să-l accepte roi să-l critice.
Uneori ORICINE devine ORICINE.
De unde vin unde merg
nu se știe gândurile fluturate ale poeților.
Gânduri deșarte, fie și nebuloase
pare că ar oscila într-un limb
de umilință și mândrie.
Unul își dorește un poet care să iubească
ființele omenești mai mult decât poezia.
ÎN OCHII TĂI
În ochii tăi
ca în lacurile iernatice
răsturnate pe trunchiuri
spre cer opresc
cursele de veverițe.
Urcușuri animalice ale sufletului
ispitit să râdă.
Și ramuri largi de cerbi.
Răul n-are putere asupra ta fiindcă
de ajuns să te arăți pe țărm
spre a zări fundalul
strălucind iar înăuntru.
