Fugarele de Carmen Gallo, Nino Argano Editore
Din revista „Le parole e le cose”
*
All’alba un colpo sordo
ci he svegliate. La pietra limite
è caduta, qualcuno l’ha colpita.
C’è molta luce adesso
ma non ci sentiamo al sicuro.
Chi ha colpito è scomparso.
Chi ha colpito adesso aspetta
o si nasconde. Restiamo immobili.
Nessuno sa come continuare il gioco.
Poi le urla, un altro colpo.
*
În zori un zgomot surd
ne-a trezit. Piatra de hotar
a căzut. Cineva a lovit-o.
E multă lumină acum
dar nu ne simțim în siguranță.
Cine-a lovit a dispărut.
Cine-a lovit acum așteaptă
ori se ascunde. Rămânem nemișcați.
Nimeni nu știe cum continuă jocul.
Apoi urletele, un alt zgomot.
*
Ricostruire l’animale
dalle promesse che è stato
capace di fare. E dimenticare.
Non dalle ossa abbandonate,
ma dalle impronte che si allontanano.
Dalla corsa. Forma semplice.
La storia interne e la storia esterna.
Chi corre ha perso. Chi corre scompare.
*
Să reconstruiești animalul
din promisiuni ce e în stare
de făcut. Și de uitat.
Nu din oasele abandonate,
ci din amprentele ce se îndepărtează.
Din fugă. Formă simplă.
Istoria internă și istoria externă.
Cine fuge a pierdut. Cine fuge dispare
dar duce în spate totul. Cine rămâne
învață să se ascundă. Să nu mai fie nimic.
Să născocească ipoteze. Lucrurile nu se întâmplă
celor ce dispar.
Le fuggitive
Siamo in una incubatrice
in una sala d’aspetto
in una casa nuova
Siamo in un bagno
nell’angolo, sotto il lavandino
in una vasca piena
in un corridoio stretto
Siamo in un letto grande
con le mani fuori dalle coperte
dietro la porta, in cucina
sotto il tavolo accanto alle sedie
Siamo sul pavimento
per le scale, con le cartelle pesanti
sotto la pioggia, sotto il portone
Siamo in un’automobile
di ritorno da scuola
in un viaggio lungo
in un’auto piena di scarpe
Siamo di nuovo in bagno.
(…)
*
Fugarele
Suntem într-un incubator
într-o sală de așteptare
într-o casă nouâ
Suntem într-o baie
în ungher, sub lighean
într-o cadă plină
într-un coridor strâmt
Suntem într-un pat mare
cu mâinile afară din păturile
sub masa de lângă scaun
Suntem pe podea
pe scări, cu ghiozdanele grele
sub ploaie, sub portal.
Suntem într-un automobil
la întoarcerea de la școală.
într-un voiaj lung
într-o mașină plin de ghete
Suntem iar într-o baie
e sânge peste tot
Suntem într-un mic pat
lângă un mic pat
Suntem goi și ne e frig
în picioare pe cântar
în mijlocul camerei
Suntem la școală, în banc
nu vorbim de ani de zile
în spital făcându-ne temele
între femei cu burți enorme
Suntem în fugă, în secție
urmărind cărucioarele
ascunzându-ne printre paturi
(…)
*
Tornare in superficie
come bocche di colpo spalancate
animali finalmente anfibili.
Dimostrare di avere imparato
il doppio respiro, a stare e restare
nello spazio indiviso dove le cose
accadono e basta. In questo gioco
chi si cerca e chi si nasconde
hanno la stessa faccia.
La paura costringe a forme di vita
innaturali, costringe a stare
nella duratura di un altro.
Impossibile prendere aria.
*
Revenind pe suprafețe
ca niște guri brusc căscate
animale în sfârșit amfibii.
Demonstrând de a fi învățat
dubla răsuflare, stând și rămânând
în spațiul nedespărțit unde lucrurile
se întâmplă și gata. În acest joc
cine se caută și cine se ascunde
au aceeași față.
Spaima constrânge la forme de viață
nenaturale, constrânge să stăm
în durata unui altul.
Imposibil să mai luăm aer.
*
Uscirne vivi # 1
Nervo vago
Secondo alcuni esperimenti scientifici, un neonato che osservi il volto inespressivo di sua madre avrebbe reazione immediata da far ricadere la testa all’indietro e, in alcuni casi, di svenire. Con ogni probabilità, è una risposta istintiva per nascondersi dai nemici quando la madre sembra incapace di proteggerlo. Alcuni lo associano alla reazione di freezing che a volte gli animali, e gli esseri umani, hanno di fronte a una situazione di pericolo.
A ieși de-aici vii # 1
Vag nerv
Potrivit unor experimente științifice, un nou-născut care observă chipul neexpresiv al mamei sale ar avea ca reacție imediată aceea de a face să recadă capul îndărăt și, în unele cazuri, să leșine. În orice probabilitate, e un răspuns instinctiv ca să se ascundă de dușmani când mama pare incapabilă să-l protejeze. Unii îl asociază reacției de freezing care la unele animale și chiar la ființele umane, au în față o situație de pericol.
A ieși vii de-aici # 2
Faux Paris
În 1918 orașul Paris a încercat să născocească un sistem spre a se apăra de bombardamentele germane. Tehnica nu e surprinzătoare decât prin numărul de subiecți și prin aspectele scenografice. De-a lungul fluviului Sena, puțin mai departe de adevăratul Paris, a fost construită o fictivă Gară de Este, cu trenuri și lumini și cu tot restul. Noaptea, adevăratul Paris se ascundea în întuneric, în timp ce alături prindea avânt o falsă gară feroviară ș se lumina în așteptarea bombelor.
Uscirne vivi # 2
Faux Paris
Nel 1918 la città di Parigi provò a escogitare un sistema per difendersi dai bombardamenti tedeschi. La tecnica non è sorprendente se non per il numero di soggetti coinvolti e pe gli aspetti scenografici. Lungo la riva della Senna, poco distante dalla vera Parigi, fu costruita una finta Gare de l’Est, con i treni le luci e tutto il resto. Di notte, la vera Parigi si nascondeva al buio, mentre accanto una falsa ferrovia prendeva vita e si accendeva in attesa delle bombe.
A ieși vii de-aici # 17
Uscirne vivi # 17
Rembrandt
Nel museo di Monaco, assediata da altre tele, il Cristo risorto di Rembrandt ritrae il volto di un uomo col petto e il torso privo di ferite. Guarito, risanato, mai davvero toccato. Lo sguardo di Cristo fissa bonario e indulgente lo spettatore che non può ricambiare, presi com’è a cercare nell’immagine, a scrutare la ferita che manca.
Rembandt
În Muzeul din Munchen, asediat de alte pânze, Cristos înviat al lui Rembrandt expune chipul de om cu pieptul lipsit de răni. Vindecat, nicicând atins cu adevărat. Privirea lui Cristos fixează bonom și indulgent spectatorul ce nu poate restitui, prins cum e contemplând în imagine, să scruteze rana ce lipsește.
*
Il sarto moto due strade più in là. I funerali
nella chiesa troppo grande per chiunque.
La figlia prende parola, dice, il miracolo
il miracolo di averlo avuto con noi,
con gli occhi aperti e tutto il resto. Usciamo.
La piazza controluce è un autobus di turisti
cinesi. Torniamo a casa, saliamo le scale,
e con noi tornano le panche di legno
sotto l’enorme altare barocco
la conversazione banale, l’odore dei fiori forte.
Spesso guardo l’altalena nel parco sotto casa
la spinta che la mano imprime all’oscillazione
di corpi minuscoli, vulnerabili. A volte
esco sul balcone chiedo alle madri di smettere,
ai bambini di tenersi forte
perché tutto questo è assurdo, e non vale la pena.
Credo di dire ma non accade. Non è reale.
Resto a fissare quei corpi capaci di restare
nel movimento dell’aria e della forza.
Alcuni ridono o piangono, ma nessuno
ha davvero paura.
*
Un croitor mort două străzi mai încolo. Funeraliile
în biserica prea mare pentru oricine.
Fiica ia cuvântul, spune, miracolul
miracolul de a-l fi avut cu noi,
cu ochii deschiși și tot restul. Ieșim.
Piața în lumină e un autobuz de turiști
chinezi. Ne întoarcem acasă, urcăm scările,
și cu noi se întorc băncile de lemn
sub imensul altar baroc
conversație banală, mirosul puternic de flori.
Adesea privesc leagănul în parcul de sub casă
împingerea pe care mâna o imprimă legănării
de trupuri minuscule, vulnerabile, Uneori
ies pe balcon cer mamelor să se oprească,
copiilor să se țină strâns
fiindcă toate acestea sunt absurde și nu merită
osteneala. Cred că spun dar nu se întâmplă. Nu
e real. Rămân fixând acele trupuri capabile să rămână
în mișcarea aerului și a forței.
Unii râd ori plâng, dar nimeni
nu se teme cu adevărat.
*
Restituire la parola, lasciarla
sulla soglia di casa e dire
poi tenerla o nasconderla in giardino
prima che il tempo e lo spazio propaghino
la sua forza. È novembre. Ho trentasei anni.
Mi porto dietro tutti i miei luoghi.
Faccio attenzione a non dimenticare nessuno.
https://poetarumsilva.com/2010/12/13/poesie-di-carmen-gallo/
*
Să restitui spaima, s-o las
pe pragul casei și să spun
poți s-o ții ori s-o ascunzi în grădină
mai înainte ca timpul și spațiul să-și propage
puterea lor. E noiembrie. Am treizeci și șase ani.
Îmi duc în spate toate locurile mele.
Caut să nu uit niciunul.
*
Poesie di Carmen Gallo (https://poetarumsilva.com/2010/12/13/poesie-di-carmen-gallo/)
Dalla raccolta Paura degli occhi
Din volumul Paura degli occhi – / Spaima ochilor/
*
Cum să ai
spaimă a ochilor
cum să știi
că toate gurile
vor propovădui falsul
și mai întâi gura ta
va spune lucruri nedorind
să le vadă lucruri ce nu le știe
și adevărul și fals verde
rămâne în cuvintele
pe care nu le recunosc
fiindcă au forma ta
varul simțurilor tale
deformate din întâmplare.
Cuvinte înnegrite, curățate,
caută refugiu printre ale mele
dar nu găsesc
decât o pace deja împlinită de ace,
de ziduri
ce nu mai țin,
de soldați
ce nu vorbesc limba ta.
*
Înghesuitul și necesarul
traversează spațiul
între imperiu și contrariul său
insomnia se rotește
în jurul ochilor
caută un pasaj
ca să devină mare
și prea mult plouă pe
legea ta divină
birocrația creatului
ieșire pe lună absentă
birou de reclame
al zilelor impare și pare.
În cameră mâini pleacă și vi
se respiră sarea
rănilor de cicatrizare.
A înclina planul sacrificiului
și tăcerea cere ajutor
în pasajul brațelor
făcându-se mare și ștergând marea.
Din Ne-suflete
*
Spuneai cum cuvintele mele
sunt tot mai puține
și că nu ajung în nicio parte
Pe când tu de duci și vii
spre a inversa ordinea orelor,
Eu sunt încă nemișcată
în ziua pe care-am ales-o
De a nu fi ceea ce sunt.
Nu găsesc fața
Ce-mi restituia
tavanul mersului tău,
Și încălțările, ziduri subțiri ale zicerii mele,
Cândva
oglindă a ta.
*
Rămâne mereu și suflarea
Ce nu mai vorbește
De ceea ce e necesar
Capul aplecat face limbuții
Femeia de-alături
Țese firele
Pulsurile legate
Sunt mai în siguranță
Decât tot restul.
Aștept lovitura,
frigul, căderea
vreunei oricare sentințe
Ca pământul
sosești
Drept în ochi
Lași pleoapele și gura deschisă
*
Examinez de aproape
ramurile încă întinse
cuiburile de urzici
Botanica întâmplărilor
unde orice cuvânt
E natura sa contrară
Fiindcă nicio îngrădire nu salvează
de relele tale verticale
Și încă hălăduind,
cu mâinile cusute pe ochi.
*
A sosit darul, focul
Roșul
A sosit pământul, orașul
Pe care nu-l cunosc
Și ar trebui să fie ușor
La acest moment
Să aranjez acolo la centru
Lama vizibilă a pulsurilor
Spinarea aplecată a cuvintelor
Și să las ca ochii să simtă
Ca pielea în sfârșit să vadă
Însă mâna tremură încă –
iar eu rămân nemișcată
Privind intriga
Ce-ai ales-o pentru mine
O ridic și gândesc,
Alege-mă pe mine,
Alege-mă pe mine.
*
A Valediction: Forbidding Mourning
(riscrittura da J. Donne)
*
Când revii?
(Cum îți explici
Că am aruncat la întâmplare
Toate pietrele mele)
Dar ce faci, acolo?
(Întins cu mâinile
Plăgi peste plăgi
Spre a-ți strâmta mai mult haina)
La ce gândești?
(Socotind, numărând, albind
Pereții, oglinzile, calendarele)
Atunci mai la urmă.
(Un pas după altul
Complet cercul
Impiedicându-te mereu la sfârșit)
Da, mai la urmă.
Din „Cu totul altceva e pe pământ”
Existau încă brazdele
Mâinilor tale pe șolduri.
Există încă sângele
taliilor tale verticale.
https://officinepoesia.home.blog/2019/10/06/carmen-gallo-poesie/
6 ottobre 2019
A duce nebunii acasă
a le da de mâncare
în prea lunga noastră seară
ștergând numele la lucrurile ce revin
mai înainte de a fi prea târziu și pentru noi
a apuca mânecile și a cere dreptate
la acești ochi ce nu se închid
la aceste râsete contra zilei
azi se aprins luminile
câinii nu mai umblă înarmați
Din Paura agli occhi / Spaima ochilor (2014), apoi în XIV „Quaderno di poesia contemporanea” , a cura di F. Buffoni, Marcos y Marcos 2019
*
ceilalți stau în picioare privind
cât stau aici vorbind
nimic ori puțin se poate întâmpla
pereții mă apasă mai mult decât vocile
în această cameră în care nimic
nu-mi seamănă și nimic nu mă privește
femeile împing și împing
bărbații stau în picioare privind
eu și tu unde mergem
de cealaltă parte spun nu e nimic
să se înlănțuie în trupuri, să supraviețuiască
chiar și animalele se mută
migrează unde se îngheață mai puțin
mâna apasă tare contra pieptului
făcând să iasă aerul, făcând
să se lărgească pieptul, pe asfalt
strada încuiată, sfârșitul pavat
căderea încă a saltului
