ZIUA MONDIALĂ A POEZIEI
Alberto Arbasino
PIEȚE ALE ITALIEI
Ah, brava societate civică…
Însă când monștrii „vor deveni vânzători”,
va trebui musai să ne conformăm.
Doamnelor, nu fiți prea severe.
Nu toți au bune maniere.
Și apoi, tocmai, vor reveni „ai noștri”?
Luciana Argentino
PRELUDIU
Clipa serală
a învăpăiat așteptarea
și dorința s-a dovedit penumbră
de cuvinte în doi peri
pe priviri clandestine
schimbate într-un preludiu
de tablou neterminat
în care aproximați prea ieftin,
suntem alb pe alb.
Marco Baiotto
FURTUNĂ ÎN MICUL GOLF AL ANKAREI
În ungherul patului cu grijă ripostează
doar o mică suprafață de lână de angora,
ciufulită caldă încă,
aproape încă vie,
mânecile încrucișate.
Felin între pereți,
mă întrebam cum cu puțin mai înainte
acolo înăuntru ar putea trăi
sufletul tău măreț.
Însă știu că te vei întoarce,
nu minte micul golf,
valurile nu se pot liniști,
dizolvându-se pe iubitele țărmuri.
Attilio Bertolucci
CONVALESCENT
Iar viață dulcea ta rumoare
după zile întunecate și mute reia.
Aduce vântul de mai aroma
fânului, cerul nemișcat străluce.
Ochii obosiți îi țintește de departe
roșul mac din mijlocul tânărului grâu.
Alberto Bevilacqua
SUFLETUL IUBITOR
Suflet iubit al meu din greșeală
marcată
ca o dată
într-un străin anno domini
eu te am poate
fiindcă am tot ceea
ce nu aș vrea să am ca să te am
aroma mea de altundeva
căutăm să facem în grabă
veșnicia noastră
se bucură de puține ore.
Matteo Bianchi
MAȘINĂ DE SPĂLAT
Ajutând-o pe mama
descopăr inutil în mine
mirosul peștelui
se leagănă din oala cu lămâie.
Frustrarea însă nu;
aceea e aspră,
se înrădăcinează în micile lucruri
și introduce satisfacție
necum să ajungă
în spațiul întunericului.
Împiedică un prânz liniștit.
Fabrizio Bregoli
NUMERE PRIMARE
„Și nu cereți rațiune nouă, numere
primare. Suntem doar o biologie
minoră, un cuib de reptile neînsuflețit
dezumanizat. Scutură-mă,
pete solzoase printre Regale: în tainicul
lor câmp complet, arhimedic
noi intruși și nobili, aceeași grație
nemiloasă a unei flori. Asta suntem de fapt:
doar o întâmplare,
ingenuă insolență al lui a exista”.
Franco Buffoni
GALILEU
Sunt negre rotunde
Bine presate umbrele cornișei
La perete. copii de sfinte pe frize
Bernini la rândul său insera
realizând balcoanele corului.
Iar când privesc această statuie, a sa
Marmoră îmbelșugată,
Văd genunchiul bătrânului Galileu
În fața cardinalilor îngâmfați și răpciugoși.
Corrado Calabrò
INTERVALE
Nu există note
fără tăceri
trenuri fără gări
zboruri fără aterizări
vise fără treziri
inspirații fără expirații
cuvinte de iubire
sără spații albe.
Giorgio Caproni
SUNT FEMEI CARE ȘTIU
Sunt femei care cunosc
Atât de bine marea
încât la ușoara adiere ce-o fac
ție trecând pe alături
simți pe pielea ta
răcoare de vele deschise
și buzele de moluște
delicioase tânguiri.
Anna Maria Carpi
Răpăie apa sinceră
rece caldă supusă
și stropește prin baie până la veselele leduri.
Dragi etajere pline de glume,
prosoape albe
unde mă ascund
cu ochii închiși
și nu mai văd nimic.
Eu sunt acel chip în oglindă?
Un asemănător întâmplarea îl dă oricui,
dar dacă-l țintești și gândești „eu sunt”
te face să înnebunești.
Patrizia Cavalli
EXPIRARE
Ființe martori ale lor însele
mereu în proprie companie
deloc lăsate singure în lejeritate
trebuie să asculți mereu
în orice întâmplare fizică chimică
mintală, aceasta-i marea probă
expirarea, acesta-i răul.
Giuseppe Conte
ÎNTR-O ZI DACĂ MĂ VA CITI
Într-o zi dacă mă va citi cititorul
din al treilea mileniu, va ști că existau
arborii și dorințele, palmierii și pinii și
eucalipții cu frunzele ca pătrate de lună și
trandafirii: cine nu voia să sufere și cine
voia să iubească totul, cine își făcea
dar din sine însuși și din poemele
violente și departe erau, simple și
slăbite.
Raffaele Crovi
PRIETENI
Ne întâlnim
spre a glumi
și a sta împreună
spre a vorbi.
În companie
o zi
nu se mai sfârșește:
prietenii învață
să curteze viața.
Maurizio Cucchi
GLEEN
Întâia imagine e Lacul din Garda,
scobită în alb și negru până la Ortles.
Voi fi doar un copil,
însă tatăl meu trăiește veșnic.
După Iugoslavia, în iulie `41,
cu semnătura înflorată
o saluta pe Magda.
Milo De Angelis
IDEEA CENTRALĂ
A sosit în minte (însă întâmplător, aroma
de alcool și de bandaje)
acest a-ți face de lucru prevenitor
în ciudă.
Și încă, în fața tuturor, se alegea
între fapte și sensul lor.
Însă întâmplător.
A fi despotici dăruiau centrul
din distracție, cu o radiografie,
și în vis, stăpâni amenințători
în surdină;
„dacă eliminăm ceea ce nu-i al tău
nu-ți mai rămâne nimic”.
Luciano Erba
SFÂRȘITUL VACANȚELOR
Eram unul care ridica piatra
cotropită în iarba de nalbă
descoperind o lume mizeriei albe
de oraș de culoarea verde de puță;
însă plecând ultimele fete
care ieri erau încă ferme pe biciclete
ascunse de mari frunze de septembrie
la opririle de la pasajul de nivel
mă simt eu însumi acea piatră.
Chiar și norii sunt jos pe câmpurile de tenis
și numele hotelului scris pe zid
în negru, mari litere e totul îmbibat în ploaie,
Franco Fortini
O FRECVENȚĂ
Și la mijlocul paginii ce-o citești,
la mijlocul scrisorii ce-o scrii, acel nu pe vecie
și nicicând mai mult,
Aproape caldă e fruntea încă însă iradiază
numai semnalul de-acum. Astfel
pieptul bestiei împrăștiată
în carbon și zgura în ciment
vie înmormântată vor mușca mereu.
Mario Luzi
NOAPTEA SPALĂ MINTEA
Puțin după ne aflăm aici cum bine știi,
rând de suflete de-a lungul cornișei,
care gata să cadă, care în pușcării.
Unul pe pagina mării
trasează un semn de viață, pune un punct.
Rar un pescăruș în vaierul zării.
Roberto Pazzi
APA
Când îmi e sete las să curgă
mult apa, aș vrea s-o pot
bea proaspătă, tot mai proaspătă.
Mi s-a întâmplat de nu mă putea decide
și să rămân cu paharul gol în mână,
gândind la apa ce-aș bea-o
de aș mai aștepta încă puțin.
E o diferență atât de mică,
încât să umple marea în așteptare:
există ceva atât de mortal
în apă, încât ieri am tremurat
auzind un copil spunând „mi-e sete”.
Umberto Piersanti
MĂ EXALTĂ BĂIATUL NEMURITOR
Mă exaltă băiatul nemuritor
în lumina limpede de ianuaie
are mersul ușor al unui zeu
și o puștoaică fragedă pe umeri.
L-al auzit vorbind cu glas tare
la băieții strălucitori cu jachete și șube;
își flutură părul lung și surâsul
se-nlănțuie fetișcana de el pe străduță.
Și tu ai intrat pe furiș
împreună cu alții, cu cuvinte și fapte
deja în istorie, ca ultimul joc.
Însă neștiutor îți e scopul
și timpul ce te zorește.
Giovanni Raboni
CONTESTAȚIE
Una, pe neașteptate
se ridică din par zicând
„asta nu se face”, Și se agită, scoate
hainele din sertare în spațiul restrâns
dintre comodă și cuier, la un moment dat
cade veioza, ligheanul – și
mândră de pantofii ei în fața oglinzii
unde atinge ceața, de fiece dat
apucându-l cu palma mâinii își bagă
fixatorul-insecticid în păr.
Paolo Ruffilli
ÎNCÂNTARE
Originea tainică
fisura
revărsarea
izvorul, de ne proiecta
în ce-i mai bun, în pozitiv.
În ceea ce, o clipă
crezut spre a dura
devine apoi o stare
de nemișcat răpusă.
Însă, între timp, e țâșnet
suflarea de crivăț
spumoasă.
Enza Silvestrini
VA VENI O ZI
va veni o zi
în care povestea dintre noi
va fi zero
nu vor mai fi odăi cunoscute
ori arbori prieteni
nu vor mai conta mărturisiri
foto sau scrisuri
îmi vei da nume iarăși
dar va fi unul marginal
și atunci așa dezlegați străini
ne vom iubi mai mult
toți o spun
va veni o zi
Maria Luisa Spaziani
NIMENI NU SPUNE NICIODATĂ
La douăzeci de ai mei era fericită
și n-aș vrea că timpul să se răstoarne.
O salcie de argint mă consola adesea,
uneori reușea cu prevestiri și promisiuni.
Nimeni nu spune niciodată cât de grea e
tinerețea. Ajunși pe culmea drumului
cu tandrețe o privim. În doi,
poate întâia oară.
Patrizia Valduga
AJUTĂ-MĂ
În numele Domnului, ajută-mă! Fiindcă
atâta iubire nu se schimbă și mută mă târăsc.
Încă mi-e sete de tine… numai
singură cu tine singur și cu soarele-n apus.
O, maree de iubire trăindu-ți alături
și cu inima oprită, iubire divină a mea,
ce veșnicești a vieții lumină și vrajă.
Iubirea mea de ea moare… din amintire
până aici încă spre inimă în drum,
spre tine, denaturată și totuși destin…
de nu de moarte… acum regretul de tine….
și marea decolorează dimineața mea.
Dar tu înlănțuie-mă în iubita vrajă,
rămâi, e ziuă, vino mai aproape.
Cesare Viviani
AVEAU DREPTATE
Aveau dreptate să ne spună: nu treceți dincolo,
ajunși până la via cea mare și întoarceți-vă.
Priviți lucrurile pe care deja le cunoașteți,
teii din vale,
rândurile de sălcii de-a lungul șanțului,
grădina bătrânei fântâni, păduricea,
după ele apar casele din San Romolo și continuaâi
până la capelă și la grupurile de copaci.
Faceți drumul mereu, faceți
o plimbare.
