O ipoteză pernicioasă…
George Popescu
Faptul că dialogul de ieri dintre Putere şi Opoziţie avea să fie unul al surzilor era anticipat nu doar de către cele două mărunte echipe de „actori” echipaţi cu doar câteva banale replici învăţate aidoma membrilor de odinioară ai brigăzilor de amatori, dar şi de mulţi alţi concetăţeni, analişti ori simpli muritori, protestatari activi ori pasivi. Deschizând „larg” dialogul cum a promis, actuala Putere şi-a scris partitura pe care a recitat-o cu aceeaşi ştiută inapetenţă comunicaţională mititelul premier şi pot paria că nu o va abandona decât în stilul deja clasicizat al ceauşeştilor. Asta dacă Jucăuşul Tătic de la celălalt Palat nu va interveni, intempestiv cum ne-a obişnuit, la un ceas seral de maximă audienţă, dând cu toată şleahta de pământ. Fireşte, versat animal politic cum e, Marinerul n-o va face fără un scenariu al lui: obişnuit al maidanului, el va veni, risc şi acest pariu, cu o propunere mai aiuritoare decât aşteptările adversarilor; şi, probabil, şi ale propriilor săi sinecurişti.
Luând cu împrumut de la vreo bancă, naţională ori des-naţionalizată, vreun nume nelipsit nici de rezonanţă dar nici de …ordonanţă, îi va alcătui, din cabina sa de arbitru, echipa stabilind şi scorul final înaintea partidei.
Ipotezele de mai sus nu sunt atât de ficţioniste cum ar părea, iar argumentul cel mai puternic în favoarea lor îl reprezintă, în opinia mea, taman tăcerea neobişnuită a Băsescului. Cum în conjunctura generată de stradă nu găseşte nici măcar trei cuvinte care să nu stârnească mulţimile, cloceşte, prin vechile odăi regale transformare de vreo şapte ani în laboratoare de exersat halucinante scenarii, alternativa nu poate fi decât ipoteza mai sus prezentată.
Ce finalitate ar avea o astfel de opţiune? Şi care ar fi miza băsesciană, el nedorind – ori neputând să renunţe la vreun ministru, dat fiind că ar deranja căprăriile din partidul pe care l-a purtat pe uscat cu un vapor scăpat flotei „înstrăinate”?
În primul rând, miza cea mai mare ar fi conservarea mai tuturor aranjamentelor, legaliste ori nu, deja decise şi care ar conduce la perpetuarea Puterii. Un guvern de tehnocraţi de el selectat şi cu actualii secretari, subsecretari, şefi direcţii şi ce-or mai fi pe-acolo ar ieşi, prin Marele Tehnocrat, în faţa naţiunii spre a cere răgaz până la alegerile (nici vorbă de anticipate!) în litera legii asumate prin răspundere de către guvernul Boc. Desigur, argumentele ar fi cam aceleaşi: stabilitate politică, ameninţarea crizei, lipsa de resurse, rechemarea investitorilor, gândite ca mai credibile decât afirmate din gurile rablagite ale vreunui emisar pedelisto-uneperist.
Cât vor fi însă de credibile astfel de exerciţii retorice vom afla exclusiv din reacţia străzii, aceeaşi stradă care, acum, fierbe mămăliga în ceaunul revoltei şi o pregăteşte pentru …explozie.
