Un altfel de adio
Nu ne vom mai vedea – ți-am zis –
privește pajiștea neliniștită
un catâr stăruie-n zare
ca o zdreanță de bâlci
nu mi-am permis să contemplu
– constat –
o priveliște hâdă ca pe o
minune nemaivăzută
Decât siluete pasagere
Nu știu ce-a fost în clipa acea
ce părea ultima a zilei și a unei vieți
dar știu că m-am uitat către lume
și nu vedeam nimic
decât siluete pasagere
Doar spre un munte neștiut
o pasăre își ținea discursul său
despre nimicnicia vremii…
Se arată o făptură de scrum
Nu eram decât noi.
Nu eram noi când s-a prăbușit
valea cu clăile de iarbă
și cu plopii ce și-au visat sorocul
Noi am scăpat? – nu știu
Imaginea din oglindă îmi joacă feste
nu-i nimic prea sigur în afară
de ploaia care vântură perdelele
și nici vederea nu mai e ce-a fost
pe o potecă umbrită de noapte
se arată o făptură de scrum
Tertium non est
Cine sunt Eu?
nu știu și cine din gloata ce
zburdă pe coclauri bolnave
mi-ar putea spune?
Cine ești Tu? –
mă întreabă umbra – nu știu răspund
acolo unde ești acum eram doar doi
(al treilea nu se pune)
năucit m-am uitat în jur
și nu mai vedeam nimic
și în privirea-mi sărăcită de somn
– eei, DA – lângă noi un tip smead
desprins din zid mi-a întins o mână lungă
cât o săptămână uitată pe un drum
fără întoarcere
februarie 2001
