Pe o petală aniversară
Aureliei, de ziua ei
Tot împreună – vorbești șoptit de parcă te-ai feri
de leneșa fulguire a acestui februarie capricios –
prin atâția ani cu drumuri uneori scăpate în unghere
și apoi pe neașteptate deschise în pârguite lumini
cu speranțe rostuite în glastre la ferestre îmbietoare…
E alt an buimăcit de spaime ale unei lumi
de care nimic nu știam: însă în casa cu nepoții
în chip de îngeri ocrotitori lumina ta orbește
în neoboseala acelorași dăruiri fără preget
pentru casa în care amintirile și bune și rele
se ivesc din fiece colț îmbiindu-te spre alți ani
spre bucuria celor care alături nu ți-au uitat
grijile și îngrijorările pentru patimile
trăite alături și mereu pentru ei.
Să fii fericită – dacă fericire se cheamă ceea ce
soarta ți-a dăruit ca un har al unei povești
în care uitarea nu va îndrăzni să se arate!
