Nãscut la Genova în 1930, mort la 18 mai 2010, la Genova.
Profesor universitar de literaturã italianã la Universitãțile din Torino, Salerno și, apoi, la Genova. A fost consilier municipal în orașul sãu și deputat în parla- ment. Exponent de vârf al neo-avangardei Grupului 63, este autor de poezii în care disoluția limbajului, atinsã prin mixajul formelor lingvistice, cautã sã se reprezinte ca înregistrare a crizei istorice a ideologiei burgheze, politice și literare.
A publicat, printre altele: Laborintus (1956), Triperuno (1960), Wirrwarr (1972). Plecând de la Postkarten (1978),și, apoi, cu Stracciafoglio („Registru de intrãri”,1980), și Scartabello („Maculator”, 1981), a fãcut sã survinã, în mod progresiv, prin recuperarea comunicãrii verbale, un registru parodico-ironic, cu tendințã diaristicã.
Alte culegeri poetice: Segnalibro („Semn de carte”, 1982), Bisbidis (1987),
Senza titolo („Fãrã titlu”, 1992), Corollario (1997) e Cose („Lucruri”, 1999).
A scris și un mare numãr de eseuri. Studii dantești sunt „Interpretazione di Malebolge” („Interpreare de bolgii blestemate”, 1961), „Il realismo di Dante” (1965); investigații despre literatura dintre secolul al XIX-lea și XX sunt volu- mele: „Tra liberty e crepuscolarismo” (1961), „Guido Gozzano” (1966).
Tendința de a privilegia filonul de contestație ironicã a canoanelor literare este și mai evidentã în antologia polemicã „Poezia del Novecento” („Poezia din secolul XX”, 1969), „Tra liberty e crepuscolarismo” („Între liberty și crepuscula- rism”, 1961), „Alberto Moravia” (1962), „Ideologia e linguaggio” („Ideologie și limbaj”, 1965) „Giornalino” („Mic jurnal”, 1976), „Scribilli” („Mâzgãleli”, 1985), „La missione del critico” („Menirea criticului”, 1987), „Ghirigori” („Arabescuri”, 1988), „Lettura del Decameron” („Lectura Decameronului”, 1989), „Dante reazio- nario” („Dante reacționar”, 1992), „Il chierico organico” („Clericul organic”, 2000).
Exorcizarea colocvialã a cuvântului-lucru
Cât de dificil, dacã nu imposibil, a-l separa pe Sanguineti poetul de roman- cierul, criticul, ideologul, dramaturgul și chiar libretistul Sanguineti: gestul re- clamã nu doar vastitatea operei – și a carierei sale universitare și, mai ales, extra- –, ci și situația oarecum paradoxalã cã, chiar înãuntrul acestei aventuri polimor- fice, convergențã și disociere interfereazã, relevând un fel de osaturã nuclearã verificabilã prin determinarea unui mod singular de a sta în lume. ªi cu lumea. Textul literar se raporteazã – spre a risca aici un sofism – la realitate prin inter- mediul Cuvântului; definirea cât de cât satisfãcãtoare, legitimã, a acestui raport n-a mizat, cu rarisime excepții, pe un ce, ci pe un cum; nu forma, natura („frumo- sul”, oricum intangibil în constituția sa evanescentã) cuvântului e în sine agent al literaritãții. Avangardele, istorice, dar și post- ori neo – ale lor, au vânat înde- osebi convențiile retoricii și ale pathosului pe care acestea îl degajau. Experi- mentalismul, cel dintâi, novissim, s-a orientat, în jos, de cele mai multe ori spre interstițiile-parantezele dintre cuvinte și lucruri, dintre ceea ce avea sã devinã, structuralist și semiotic, binomul semnificat-semnificant.
Îmi pare cã la niciun alt experimentalist clasicizat ca la Sanguineti – în afarã poate de Pagliarani – investigarea „golurilor” dintre cei doi vectori ai binomului mai sus amintit n-a exhibat mai multã tenacitate. Pentru el, scriitura poeticã ia forma, deseori, a unui fel de exorcism al lucrului concret cules – dar mereu scãpat – în impuritatea sa nelipsitã de ingenuitate. Faptul cã poetul și-a disemi- nat, în aceste excursuri prin straturile geologice ale comunicãrii vãzute de el aproape sistematic ca simplu, dar destinal modus vivendi, poate explica gustul pentru ludicul filtrat ironic, ca și colocvialitatea activatã ca un operator de decantare a fluxului unui discurs nedomesticit, lãsat liber, în straiele sale diur- ne, ferit de sirenele neadormite ale retoricii îmbãlsãmate.
Parcursul poetic sanguinetian apare, acum, dupã plecarea lui fizicã dintre noi, o cursã contrapuncticã cu și prin etape consubstanțiale poeziei italiene din ultima jumãtate de secol. Nu-i deloc incidentalã opțiunea sa mai de pe urmã pentru resuscitarea unor emblematice, dar atât de îndepãrtate modele-lecții de lirism, însã mereu cu acuitatea unei inteligențe ce-a slãbit, probabil, puțin poe- tul în fața teoreticianului auto-livrat, consecvent și temerar, și a ideologicului în semnificația cea mai exactã a cuvântului.
Din Erotopaegnia
Poezii 1956-59
3.
înșfacã acest mercur, aceastã rece gingie, aceastã miere, aceastã sferã
de sticlã arsã, mãsoarã cu atenție capul copilului nostru și nu-i rãsuci acum piciorul sãu imperceptibil:
în sfârcul tãu trebuie de-acum sã convertești un prelungit continent de felinare, rãsuflarea obsesivã a grãdinilor critice, leneșele balene al pântecului, urzicile
și vinul și natura și rugina;
fiindcã orice drum
imediat
ne va înfrunta, o hernie ombilicalã tãind
aroma sa de fum, vreun hipopotam dãruindu-i dinții sãi de fosfor și de fosfor negru:
locurile
evitã vântul,
locurile aglomerate, scamatorii, insectele;
și la șase luni el va putea sã-și dubleze greutatea, sã se vadã afarã, sã strângã halatul, sã asiste la prãbușirea corpurilor grele,
smulge-l deci vieții sale de alge și de globule, de mici legãturi, de lobi nehotãrâți:
vaietul sãu va cuceri rãnile tale lichide
iar ochii tãi de unt spãlãcit vor corecta aceste veacuri fãrã nume!
4.
în tine dormea ca un fibrom uscat, ca o tenie subțire, un vis;
când calcã-n picioare pietrișul, când zgâlțâie propria umbrã; când
scârțâie,
când înghite, urineazã, așteptând demult gustul mușețelului, temperatura leprei, rumoarea grindinii, iar camera se afla într-o stranie penumbrã:
fãrã leac timpul
s-a întors cãtre zilele sale; pãmântul oferã imagini confuze; va ști sã recunoascã capra. țãranul, tunul?
nu aceste foarfeci aștepta, nu aceastã parã,
atunci când tremura în acel sac al tãu de membrane opace.
Din Purgatoriu Infernului, poezii 1960-1963.
prin Hebecrevon, Lessay, Portbail, St. Sauveur (mereu în ploaie) pe urmã Edith a zis cã nu era drãguț (fiindcã nu scriam,
ca Pierre
pentru ea, niște poèmes): (și cã nu trebuia sã plecãm); Micheline ne judecã foarte simplu; și Edith și Micheline, când eu am zis
cã n-o
înșelasem (pe soția mea), au vrut sã creadã;
(și aici se cuvine potrivit sã
amintesc acel:
„dacã ți-ai arunca brațele de gât etc.“, care s-a întâmplat dupã): pe urmã
dansarãm cu toții, în micul salon, prin Cerisy, Canisy, Regnéville; (dar în 12
iulie Louvre era închis, marțea); și a scris (pe coalã cu
pãtrãțele):
„credeam cã nu te pot privi în fațã“ și: „îmi pare rãu pentru tine“;
și mi-a scris (soția mea): „nu mã simt bine“; și pe urmã la Gap (H.A.), (douã zile mai târziu), epuizați încã, aproape inerți: și gândind (am zis); cã noi (aproape plângând, am zis): (și voiam s-o spun, dar aproape mã sufoca,
pe bune, plânsul; voiam sã zic: cu o iubire ca asta, noi): într-o zi (noi); (și în piațã huruia banda; și camera era într-o stranie penumbrã);
(noi) trebuie
sã murim:
10.
aceasta e pisica cu cizme, aceasta este pacea Barcelonei între Carlos V și Clement al VII, e locomotiva, e piersicul înflorit, e cãluțul de mare: dar dacã întorci foaia, Alessandro, acolo vezi:
aceștia sunt sateliții lui
Jupiter, aceasta e autostrada
Soarelui și tabla pãtratã, e primul volum din Poetae
Latini Aevi Carolini, sunt ghetele, sunt minciunile, e ªcoala din Atena, e untul,
e o carte poștalã ce mi-a sosit din Finlanda, e maseterul, e nașterea: dar dacã întorci foaia, Alessandro, vezi la el: banul:
și acesta e banul, și aceștia sunt generalii cu mitralierele lor și sunt cimitirele cu mormintele lor și sunt casele de economii cu seifurile lor cifrate și sunt cãrțile de istorie cu poveștile lor:
dar dacã întorci foaia, Alessandro, nu vezi nimic acolo:
Din Reisebilder
poezii 1971
31.
în timpul unei conversații serale, mai curând șterse (nu-mi mai amintesc amãnuntele),
și cu trãsãturi abstract teoretice, am simțit cã eram marcați de o mortalã boalã moralã:
s-a întâmplat când
am vorbit despre degradarea
cotidianitãții private: (și trebuia sã insist mai bine asupra acestei delãsãri a noastre,
striviți între patetic și vulgar, închiși în deformația experienței
burgheze):
nu știu dacã
nu exagerez: dar existã ceva
ce nu merge chiar și în gesturile noastre (uite cum stai așezatã, de pildã, în clipa asta):
și chiar când
îți povestesc cã tânãrul Goethe,
la Leipzig, îi deranja pe toți ca sã afle ce anume era acel Erfahrung de care toți
îi spuneau cã i-ar lipsi:
(și cum i-a rãspuns un
ofițer în rezervã): EDOARDO SANGUINETI
